China Energy Company Limited a cumpărat 51% dintre acțiunile fostului grup Rompetrol, devenind astfel compania care deține acțiunile majoritare.
KazMunayGas, compania națională de petrol și gaze din Kazahstan, și China Energy Company Limited au semnat un parteneriat în cadrul KMG International NV, fostul grup Rompetrol, și astfel KazMunayGas rămâne cu doar 49% dintre acțiuni.
În cadrul acestui parteneriat, chinezii trebuie să facă invetiții în dezvoltarea de noi proiecte în Uniunea Europeană.
„Sub denumirea « Silk Way» (Drumul Matasii), proiectul comun al companiei nationale din Kazahstan – KMG si al companiei din China – CEFC in cadrul KMGI se va dezvolta avand ca baza KMGI si subsidiarele sale”, se arată în comunicatul publicat pe Bursa de Valori.
Compania cazahă KazMunaiGaz a preluat 75% din acțiunile Rompetrol în august 2007, de la omul de afaceri Dinu Patriciu, La vremea respectivă, tranzacția a fost cea mai mare din România, ea ridicându-se la peste 2,7 miliarde de dolari. La rândul său, Dinu Patriciu a cumpărat în 1998, împreună cu un grup de investitori, mare parte din compania Rompetrol. (sursa: Mediafax)