3.4 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDNA îi vrea 10 ani la închisoare pe Mircea Sandu şi Mitică Dragomir

DNA îi vrea 10 ani la închisoare pe Mircea Sandu şi Mitică Dragomir

Mitică Dragomir alături de Mircea Sandu
Mitică Dragomir alături de Mircea Sandu

Procurorii DNA au cerut pedepse maxime de zece ani şi şase luni pentru Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, în dosarul dezafilierii clubului Universitatea Craiova, cererea fiind făcută la Tribunalul Bucureşti în cadrul ultimului termen din proces.

La Tribunalul Bucureşti a avut loc, ieri, ultimul termen în procesul în care Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir sunt judecaţi pentru fapte de corupţie ce ar fi fost comise cu ocazia dezafilierii clubului de fotbal Universitatea Craiova.
În cadrul şedinţei de judecată, procurorul DNA prezent în sală a cerut pedepse maxime majorate de zece ani şi şase luni atât pentru fostul şef al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), cât şi pentru fostul şef al Federaţiei Române de Fotbal (FRF). În cazul instituţiilor FRF şi LPF, judecate şi ele în dosar pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi infracţiunea de sustragere de sub sechestru, procurorul a solicitat judecătorilor să fie condamnate cu amendă.
În acest dosar, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, folosire a influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite şi infracţiunea de sustragere de sub sechestru.
Potrivit anchetatorilor, la 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club „U“ Craiova SA, excluderea fiind pusă pe seama încălcării grave a statutului Federaţiei, fără a se detalia şi motiva în ce au constat încălcările şi gravitatea lor.
Pentru luarea deciziei de excludere, la adoptarea căreia nu s-au respectat prevederile statutare, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, membri ai Comitetului, în calitatea lor de conducători ai Federaţiei Române de Fotbal, respectiv ai Ligii Profesioniste de Fotbal, şi-au folosit influenţa şi autoritatea faţă de ceilalţi membri ai Comitetului Executiv al FRF, susţin procurorii.
„Convingerea membrilor Comitetului Executiv s-a format doar pe baza materialului succint încheiat de un consilier juridic şi pe susţinerile celor doi reprezentanţi ai FRF, respectiv LPF, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir. La baza acuzaţiilor formulate împotriva SC FOTBAL CLUB U CRAIOVA SA au stat o serie de acţiuni civile intentate de club fostului antrenor şi manager, acţiuni care au fost prezentate, în mod nereal, ca fiind îndreptate împotriva federaţiei, ceea ce a fost considerat de cei doi inculpaţi drept încălcare gravă a statutului. Deşi măsura urma să fie supusă validării Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal, ea fiind una provizorie, Comitetul Executiv a stabilit că respectiva hotărâre intră în vigoare de la data adoptării sale, respectiv 20 iulie 2011“, se mai arată în comunicatul DNA.
Ulterior, după cum arată procurorii, la 25 iunie 2012, printr-o sentinţă civilă, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că măsura excluderii provizorii a Craiovei a fost adoptată cu „un manifest de exces de putere, iar prin punerea sa în aplicare s-au produs deja consecinţe iremediabile din punct de vedere material şi al activităţii sportive, care se perpetuează în timp“.
În rechizitoriu se mai precizează că urmare a deciziei de excludere a SC Fotbal Club „U“ Craiova SA din FRF, contractele civile dintre club şi jucătorii săi de fotbal au fost desfiinţate, iar aceştia au fost legitimaţi la alte cluburi sportive, fără nici o contraprestaţie aferentă drepturilor federative ale acestora. Toate acestea, susţine DNA, în condiţiile în care drepturile federative fuseseră puse sub sechestru legal, aplicat pe seama clubului craiovean, ca urmare a existenţei unor obligaţii faţă de bugetul statului.
„Mai precis, la 31 ianuarie 2011, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj dispusese sechestrarea bunurilor mobile ale SC FOTBAL CLUB U CRAIOVA SA şi totodată indisponibilizase 39 de jucători de fotbal care aveau încheiate contracte civile cu clubul respectiv, sub aspectul valorii de contract, ca drepturi federative apreciate la suma de 15.800.000 de lei“, mai precizează procurorii anticorupţie.
Suma de 15.800.000 de lei este considerată a fi prejudiciu cauzat prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, mai arată DNA. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor Sandu Mircea, Dragomir Dumitru şi ale Ligii Profesioniste de Fotbal.
DNA mai precizează că ceilalţi zece membri ai Comitetului Executiv al FRF au fost scoşi de sub urmărire penală, în condiţiile în care votul din şedinţa de excludere a Craiovei s-ar fi dat „numai ca urmare a exercitării influenţei şi autorităţii de către Sandu şi Dragomir, fără a fi în deplină cunoştinţă de cauză referitor la conţinutul a ceea ce s-a susţinut că este o abatere disciplinară gravă“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS