Cinematografia românească va fi reprezentată și anul acesta la Festivalul de film de la Cannes, ce se va desfășura în perioada 11-22 mai, în cadrul Marche du Film. Standul românesc este organizat de Centrul Național al Cinematografiei împreună cu Ministerul Culturii și are ca scop principal promovarea cinematografiei românești pe plan internațional. Standul va furniza informații la zi despre industria românească de film și va pune în legătură cineaști români cu industria internațională de cinema, cu instituții străine, organizații, sau companii de producție și de distribuție, scrie Hotnews.
În acelasoi timp, Romania va fi promovată ca un partener ce poate furniza servicii de producție prin intermediul studiourilor cinematografice și al echipelor de producție din țară.
Cristian Mungiu (Bacalaureat) și Cristi Puiu (Sieranevada) au fost selectați în competiția oficială, alături de Pedro Almodovar, Jim Jarmusch, Xavier Dolan sau de frații Dardenne. Filmul ”Câini”, al lui Bogdan Mirica, este de asemenea selectat în secțiunea Un Certain Regard. 4:15 p.m. ”Sfârșitul lumii”, de Cătălin Rotaru și Gabi Virginia Sarga, face parte din Competiția oficială de scurtmetraje, iar ”Toate fluviile curg în mare”, de Alexandru Badea, va concura în secțiunea Cinefondation.
Filmele proiectate: Varza, cartofi și alți demoni (regia: Șerban Georgescu), Dublu (regia: Catrinel Danaiata), Aniversarea (regia: Dan Chisu), La drum cu tata (regia: Anca Miruna Lăzărescu), Dincolo de calea ferată (regia: Cătălin Mitulescu), Box (regia: Florin Șerban), Lumea e a mea (regia: Nicolae Constantin Tănase) și Minte-mă frumos în Centrul Vechi (regia: Iura Luncasu). Două coproducții cu Romania sunt prezente la Cannes anul acesta: în Competiția Oficială, lungmetrajul Toni Erdmann, o coproducție Germania-Austria-România (coproducator român: Ada Solomon), iar în Semaine de la Critique, Album (Turcia/Franta/Romania, coproducatori romani: Oana Iancu si Calin Peter Netzer).
Aflat la cea de-a 17-a ediție, programul are drept scop perfecționarea profesională a producătorilor; anul acesta sunt selectați 20 de specialiști din industria cinematografică europeană.