-1.1 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul agriculturii trimite Corpul de control la AFIR; anchetă privind sistemul de depunere online a proiectelor

Ministrul agriculturii trimite Corpul de control la AFIR; anchetă privind sistemul de depunere online a proiectelor

Ministrul agriculturii, Achim Irimescu, va trimite luni Corpul de Control al ministerului la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pentru verificarea sistemului de depunere online a proiectelor, în condițiile în care au existat reclamații referitoare la blocarea rapidă a acestuia, după deschiderea sesiunii în data de 25 mai, informează Agerpres.

„Am decis să trimit luni dimineața Corpul de control la AFIR pentru că au venit reclamații din partea potențialilor beneficiari, care au vrut să introducă proiecte în sistem, însă acesta s-a blocat foarte rapid, iar fondurile s-au epuizat. Sesiunea de evaluare a proiectelor se suspendă până la finalizarea anchetei și clarificarea acestei situații”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Achim Irimescu.

AFIR a anunțat în data de 25 mai că fondurile pentru infrastructura de acces agricolă s-au epuizat în șase minute de la deschiderea sesiunii, respectiv miercuri, la ora 9,00, în acest interval fiind depuse 25 de proiecte în valoare de 24,44 milioane de euro.

Potrivit AFIR, cele mai multe proiecte au fost depuse în județele Bistrița Năsăud, Cluj, Dolj, Satu Mare și Timiș.

Pentru sesiunea 25 mai — 31 octombrie 2016, submăsura 4.3 A — Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice, beneficia de o alocare de 20 milioane de euro.

De asemenea, AFIR a anunțat că și alocările financiare pentru Submăsura 7.2 — Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, componentele de infrastructură rutieră din zona montană și non-montană, aferentă sesiunii anuale 2016, au fost epuizate.

Astfel, de la deschiderea sesiunii din data de 25 mai 2016, ora 9,00, au fost depuse 46 de proiecte în valoare de 45 milioane de euro pentru infrastructura rutieră din zona montană și 107 proiecte, cu valoarea de 105,8 milioane de euro în celelalte zone. Cele mai multe proiecte au fost depuse în județele Cluj, Bistrița Năsăud și Neamț, pentru zona montană, și în Cluj, Timiș și Bacău pentru restul teritoriului.

Începând cu 25 mai 2016 au fost deschise sesiunile anuale de depunere pentru Submăsurile 4.3.A — Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice — Infrastructura de acces agricolă, 7.2 — Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, 7.6 — Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural.

Sumele totale disponibile pentru anul 2016 pentru aceste măsuri depășesc 453 de milioane de euro.

Termenul maxim pentru depunere, în cazul în care fondurile nu se epuizează între timp, este 31 octombrie 2016, ora 16,00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS