În Banat, Crişana, Maramureş, sudul Olteniei şi al Munteniei şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, vremea se va menţine caniculară. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, informează ANM.
Vineri, în Banat, Crişana, Maramureş, sudul Olteniei şi al Munteniei şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, vremea se va menţine caniculară. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi, mai ales după-amiaza şi seara, local la deal şi la munte, şi pe spaţii mai mici în restul teritoriului, vor fi averse, izolat torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină.
Temperaturile maxime se vor încadra între 26 de grade în nordul Moldovei şi în jurul a 35 de grade în zonele de câmpie din vest şi sud-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 15 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral şi în Dealurile de Vest.
La munte, vremea se va încălzi uşor şi va fi mult mai caldă decât în mod normal, pentru această perioadă din an. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi, mai ales după-amiaza şi seara, local vor fi averse, izolat torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină.
La mare, vremea va fi în general frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 29 de grade, iar cele minime între 21 şi 24 de grade. Izolat, indicele temperatură – umezeală va atinge şi depăşi pragul critic de 80.
Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 21 şi 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în nordul zonei.
Sâmbătă, în ţară, vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară în regiunile vestice şi sudice, unde disconfortul termic va mai fi ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi seara când, pe arii restrânse, mai ales în zonele montane, precum şi în centrul şi în vestul teritoriului se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sudice, dar de scurtă durată şi în rest, în timpul ploilor.
Temperaturile maxime se vor încadra între 27 de grade pe litoral şi în jurul a 35 de grade, izolat în Câmpia de Vest şi Câmpia Română, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 şi 24 de grade.
La munte, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate spre seară şi noaptea, când izolat vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Valorile termice se vor menţine peste cele normale specifice perioadei şi nu vor avea modificări semnificative faţă de ziua precedentă.
La mare, vremea va fi predominant frumoasă şi caldă. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, în uşoară intensificare ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 29 de grade, iar cele minime între 21 şi 24 de grade.
Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 21 şi 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în nordul zonei.