Ministerul Afacerilor Interne a publicat vineri proiectul de hotărâre de guvern care va reglementa modul în care pot fi ridicate vehiculele staţionate neregulamentar. Potrivit noului proiect, măsura ridicării vehiculelor poate fi pusă în aplicare doar de administratorul drumului respectiv. Proiectul dă dreptul administraţiilor publice locale sau administratorului drumului public în cazuă să pună în aplicare măsura ridicării vehiculelor parcate neregulamentar.
Astfel, proiectul nu le mai permite poliţiştilor rutieri sau poliţiştilor locali cu atribuţii legate de circulaţia rutieră să dispună ridicarea vehiculelor cu regim prioritar de circulaţie care se află în acţiuni de intervenţie sau în misiuni cu caracter de urgenţă, nefiind vorba despre o staţionare voluntară ci de îndeplinirea misiunii. De asemenea, documentul reglementează modul de transportare a vehiculului, dar prevede şi faptul că dacă proprietarul se prezintă la maşină în timpul operaţiunii de ridicare, aceasta din urmă trebuie să înceteze. Transportarea la locul de depozitare se poate face numai cu vehicule specializate, care asigură preluarea în totalitate a vehiculului transportat pe caroseria vehiculului transportor. Operațiunea încetează, dacă la vehicul se prezintă conducătorul auto, înainte de iniţierea transportului către locul de depozitare. Proiectul prevede că vehiculele pot fi ridicate şi de pe pistele de biciclete sau de pe trotuar acolo unde împiedică circulaţia pietonilor, nu doar de pe „partea carosabilă. (Sursa:Gândul).