În ultimele 24 de ore, 1.400 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au intervenit în sprijinul cetățenilor și pentru limitarea și înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice și hidrologice .
În ultimele 24 de ore, Administrația Națională de Meteorologie și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor au emis 65 de avertizări/atenționări de fenomene meteorologice și hidrologice periculoase, în urma acestora, conform procedurilor de intervenție, fiind mobilizate importante resurse ale MAI – forțe de intervenție și mijloace logistice.
În dinamica producerii acestor fenomene, de la nivelul MAI s-au dispus măsuri suplimentare de creștere a capacității operaționale de intervenție a unor unități sau de activare permanentă a grupelor operative ale inspectoratelor pentru situații de urgență. În ultimele 24 de ore, în sprijinul cetățenilor și pentru înlăturarea efectelor acestor fenomene periculoase au acționat 1.400 de pompieri, polițiști și jandarmi, cu 650 de mijloace de intervenție.
În cursul zilei de ieri au fost activate comitetele pentru situații de urgență, în județele Bistrița Năsăud, Hunedoara, Maramureș, Timiș și Suceava, astfel încât toate resursele aflate la dispoziția autorităților locale să fie în măsură să acționeze în cel mai scurt timp în sprijinul populației.
Intervenții pentru înlăturarea efectelor negative ale viiturilor și inundațiilor au avut loc în 38 de localități din județele Bistrița Năsăud, Bihor, Covasna, Caraș-Severin, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Mehedinți, Suceava, Sibiu și Timiș.
În localitatea Petriș din județul Bistrița Năsăud au fost evacuate preventiv 50 de persoane, iar în localitatea Vișag, din județul Timiș, s-a intervenit pentru evacuarea preventivă a 14 persoane. Toate aceste persoane sunt în afara oricărui pericol, fiind cazate în spații sigure puse la dispoziție de autoritățile locale, urmând ca în cursul zilei de astăzi să revină la propriile locuințe.
În urma fenomenelor hidro-meteorologice manifestate pe timpul ultimelor 24 de ore nu s-au înregistrat victime omenești. Primele evaluări ale pagubelor materiale vor începe astăzi în localitățile unde situația a revenit la normal.
Structurile pentru situații de urgență rămân mobilizate în condițiile în care și astăzi sunt emise avertizări de ploi și instabilitate atmosferică pentru o mare parte din țară, situația din teren și măsurile adoptate fiind monitorizate și coordonate prin Centrul Național de Conducere Integrată al MAI.
Pompierii, polițiștii și jandarmii, alături de autoritățile locale, acționează pentru scoaterea apei din gospodăriile inundate și sprijinirea comunităților pentru revenirea la normalitate.