Fiecare penitenciar din România va trebui să centralizeze o listă cu deţinuţii care suferă de boli psihice până la 15 iulie astfel încât aceştia să înceapă să fie transferaţi în penitenciare sau secţii speciale de deţinere, separaţi de restul condamnaţilor.
Pe listă vor apărea şi deţinuţii dependenţi de alcool sau de droguri, se arată în planul pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi creşterea şanselor de reintegrare socială a persoanelor private de libertate adoptat joi de Ministerul Justiţiei.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) şi Ministerul Justiţiei (MJ) doresc astfel să îi separe pe aceşti deţinuţi de restul condamnaţilor aflaţi în cursul executării unei pedepse privative de libertate. Măsura ANP şi MJ vine să pună în aplicare legea 253/2013 care prevede că „prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se stabilesc penitenciarele sau spitalele-penitenciar în care vor funcţiona secţii speciale de psihiatrie destinate deţinuţilor cu tulburări psihice grave, inclusiv cele provocate de alcool sau alte substanţe psihoactive”.