4.5 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVreme instabilă luni și marți

Vreme instabilă luni și marți

Instabilitatea atmosferică va fi accentuata la începutul săptămânii în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, precum și in zona Carpaților Meridionali și Orientali, unde, îndeosebi în cursul zilei, vor fi perioade de timp cu înnorari, local averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului si izolat grindina, informeaza meteorologii, potrivit Mediafax.

LUNI
Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, unde, îndeosebi în cursul zilei, vor fi perioade de timp cu înnorări, local averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi punctiform 35…40 l/mp.  În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe spaţii mici. Valorile termice vor fi mai scăzute decât în intervalul precedent în majoritatea zonelor, astfel că cele maxime se vor încadra între 22 de grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi 31…32 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime între 7…9 grade în depresiuni şi 19…21 de grade pe litoral.

La București,  vremea va fi în general instabilă în cursul zilei. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor putea avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă, în scădere faţă de zilele precedente, se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 17…18 grade.

Marți, vremea se va ameliora semnificativ în privinţa gradului de instabilitate atmosferică. Totuşi, vor fi unele înnorări în prima parte a zilei în Muntenia şi Oltenia, unde izolat va ploua slab, iar după-amiaza în zona Carpaţilor Meridionali şi a Subcarpaţilor Getici, unde pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Valorile termice vor fi în multe zone mai mici decât mediile climatologice specifice la începutul lunii iulie. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 29 de grade, iar cele minime între 10 şi 18 grade, mai scăzute în depresiuni, dar şi uşor mai ridicate pe litoral. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS