La această oră, polițiștii din Prahova efectuează 36 de percheziții la sedii de societăți comerciale și la domiciliile unor persoane bănuite de infracțiuni economice. Vor fi puse în executare 21 de mandate de aducere.
Polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, împreună cu procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, efectuează 36 de percheziții la domiciliile unor persoane și la sediile unor firme bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani.
Perchezițiile au loc în București și în județele Prahova, Giurgiu, Constanța, Vaslui, Iași, Ialomița și Vrancea.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2012 — 2015, persoanele bănuite ar fi creat un circuit fiscal fictiv, în vederea reducerii bazei de impozitare a sumelor datorate bugetului de stat. În fapt, persoanele în cauză, prin intermediul a 74 de societăți comerciale, ar fi efectuat operațiuni bancare (retrageri de numerar) pentru acte comerciale care nu ar fi avut loc în realitate.
În baza facturilor emise de firmele ‘fantomă’, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 5.300.000 de euro, constând în impozit pe profit neconstituit și T.V.A. dedusă în mod ilegal. De asemenea, sumele de bani rulate prin circuitul fictiv și care constituie produsul infracțiunii de spălare a banilor sunt în valoare de 12.300.000 de euro.
Au fost dispuse măsuri asigurătorii până la concurența prejudiciului creat, în vederea recuperării acestuia în totalitate.
21 de mandate de aducere vor fi puse în executare, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri.
Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova și al jandarmilor.
Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.