Ministrul educației naționale, Mircea Dumitru (foto), a declarat luni, la Brașov, în cadrul unei dezbateri, că sistemul educațional trebuie „reformat și îmbunătățit“, în momentul de față, pasul necesar care trebuie făcut fiind acela de a „forma profesori“.
„Este vorba despre mai multe elemente care trebuie coordonate, coroborate astfel încât, într-un viitor nu foarte îndepărtat, să avem profesori care să fie motivați, bine pregătiți, competitivi. O școală are nevoie de profesori buni. Nu poți să ai o școală bună fără să ai profesori buni. Tot acest sistem din care fac parte elevi, profesori, părinți, autorități locale, autorități publice trebuie reformat, îmbunătățit. Ne putem întreba care este, în momentul de față, lucrul cel mai important care trebuie făcut, și cred că, în momentul de față, pasul pe care trebuie să-l facem este acela de a forma profesori. Avem nevoie să-i angajăm și să-i ținem în sistem pe cei mai buni absolvenți ai programelor universitare și nu doar pe cei care, pentru o perioadă vremelnică, nu reușesc să-și găsească un loc de muncă mai bine plătit, cu un prestigiu mai ridicat (…)“, a afirmat ministrul educației naționale, în cadrul dezbaterii „Cariera didactică în învățământul preuniversitar“, care s-a desfășurat la Universitatea Transilvania.
În context, el a precizat că această întâlnire regională oferă posibilitatea de a discuta „despre un profil educațional al cadrului didactic în învățământul preuniversitar, ce genuri de calități și aptitudini ar trebui să aibă profesorul care se află la catedră și formează generațiile actuale și viitoare“ și că este foarte important să se discute despre formarea continuă a cadrelor didactice și despre evaluarea performanțelor, să fie evaluate atracțiile carierei didactice.
„Consider că școala nu trebuie să rămână în continuare doar un mecanism de transmitere pasivă a informației, doar o modalitate prin care elevii stochează informația, ca apoi să o transmită la tot felul de testări naționale. Cred că relația dintre profesor și elev trebuie să fie una de formare, de implicare și de modelare“, a punctat ministrul.
Acesta consideră că profesorii au nevoie de o pregătire integrată și este de părere că formarea inițială trebuie să aibă loc așa cum prevede legea, la nivelul unui masterat educațional.
Profesorii trebuie să aibă salarii corespunzătoare efortului pe care-l fac
Totodată, pentru a avea profesori capabili de a lucra cu elevi diferiți, cu nevoi diferite, trebuie ca aceștia să aibă salarii corespunzătoare efortului pe care-l fac, a mai spus ministrul educației.
„Este foarte costisitor și ineficient să formăm profesori de o singură disciplină. Este ineficient să-i formăm pe toți profesorii pe un curriculum aproape identic. Un profesor care predă o disciplină de cultură generală în gimnaziu nu poate avea același traseu profesional cu un cadru didactic care se pregătește să predea disciplină de specialitate la un liceu tehnologic. Avem nevoie de trasee alternative, însoțite de flexibilitate, însoțite de scheme corespunzătoare de finanțare“, a mai afirmat Mircea Dumitru.
El a subliniat că performanța în educație nu înseamnă doar excelență, ci și capacitatea de a lucra cu elevi din medii defavorizate, de a reuși menținerea lor în școală cât mai mult posibil, pentru a evita abandonul, sau de a le crește capacitatea și șansele de reușită în viața școlară.
„Cred că este mare nevoie să ne concentrăm asupra acestor probleme sociale. Pot să vă spun că, în ultimii 10-15-20 de ani, nu mai avem candidați la Universitatea București care să fi absolvit o școală din mediul rural. Suntem în situația în care se produc diferențieri sociale și stratificări care provin din lucruri care nu țin nici de talentul și nici de aspirațiile tinerilor, ci țin de neșansa de a proveni dintr-un mediu dezavantajat. Cred că este rolul statului, al guvernului, să investească în această direcție, pentru că un sistem de educație național nu este un sistem care să intereseze doar copiii superperformanți“, a explicat Mircea Dumitru.
La întâlnirea de la Brașov participă elevi, părinți, cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, reprezentanți ai Departamentului Educație și Cercetare – Administrația Prezidențială, ai Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, reprezentanți ai Coaliției pentru Educație.