Craiova de ieri strălucea la ceasul serii, în lumina felinarelor ce se aprindeau, iar ziua, praful inunda străzile în ropotul cailor. În tabloul acelor vremuri își făceau apariția pe străzi, la răsăritul soarelui, vânzătorii ambulanți, lustragii. Orașul prindea viață. Trecătorii se bucurau de prezența lor până aproape de lăsare întunericului, după cum specifică și Traian V. Turtureanu în manuscrisele aflate la Arhivele Naționale ale României – Serviciul Județean Dolj. „Vânzarea ambulantă a unor preparate, nu numai la periferia orașului, ci și pe străzile din centru, se făcea mai ales în fața fostei piețe. Având un vas mare de pământ smălțuit, special confecționat, care în partea de jos avea un locaș în care ardea focul, câțiva țigani vindeau, mai ales pe înserat, ciorbă de burtă. «Fierbinte burticica» strigau cât îi ținea gura. Din oala de pământ se scotea cu polonicul zeama și o bucată mare de burtă se oferea clientului, care consuma, în plină stradă, acest fel de mâncare mult îndrăgită de olteni. Polonicul nu se spăla după fiecare client, ci se băga în oală în așteptarea clientului următor… Și clientela acestor vânzători ambulanți trebuie să fi fost mare, pentru că oalele cu ciorbă de burtă se umpleau de câteva ori pe zi“, scria Traian V. Turtureanu.
Pulsul vieții în Bănia de acum 150 de ani
Pe vremea când binefacerile luminii electrice încă nu pătrunseseră în oraș, craiovenii acelor vremuri stingeau destul de devreme lămpile cu gaz. Întâlnirile, la un ceai sau o ceașcă de cafea, se consumau după-amiaza.
Craiovenii erau și iubitori ai naturii, așa că după ce isprăveau cu nunțile și cumetriile, atunci când primăvara începea să cuprindă orașul și împrejurimile împădurite, drumul Jiului și al Luncii se umplea de orășeni care, fie pe jos, fie în căruțe, în butci sau trăsuri, plecau cu mic cu mare și cu coșurile pline de merinde să petreacă, până pe înserat, la iarbă verde, dincolo de marginile orașului.
„Se mai întindeau petreceri cu lăutari, în mijlocul naturii reînviate și la Hanul Chintescului, la Lazu, în Plaiul Viitor, la Trei Fântâni și la Hanul Doctorului… Fețele simandicoase își omorau timpul, pufăind din ciubuce tutun de Enigea și jucând cărți la Casinul Minerva, iar cucoanele lor, în trăsuri proaspăt vopsite, se plimbau la șosea până la Fântâna cu Țapă (Țapră), din poarta grădinii Bibescului“, mai notează Traian V. Turtureanu.
Duminica, lumea se mai ducea și la Madona, să asculte corul mixt „înjghebat de Gheorghe Simonis, și se minuna de vocea caldă și plăcută, de artist, a lui Grigore Gabrielescu, un copil de 11 ani“, mai scrie Traian V. Turtureanu, sub titlul „Cum se distrau bunicii noștri în Craiova anului 1870“. Muzică mai puteau asculta orășenii și în fiecare joi și duminică, când cânta fanfara „Gvardiei Naționale“.
Câteodată poposeau în orașul vremurilor trecute și circarii. Traian V. Turtureanu amintește de Circul Derssin din Moscova, care se instalase pentru câteva reprezentanții în curtea teatrului.
„Dar cea mai de seamă petrecere a locuitorilor Craiovei a fost aurora boreală, care timp de două zile, la 12 și la 13 octombrie, a strălucit deasupra orașului, desfășurând pe cer o imensă perdea de raze“, mai scrie Traian V. Turtureanu.
Și pentru că din tablou nu lipseau atelierele de fotografiat, oamenii le treceau deseori pragul. După ce, prin anii ‘60 ai secolului XIX, pe strada Știrbey Vodă din București își făcea apariția fotograful K.F. Zipser, peste ani, același personaj va deschide un atelier fotografic și la Craiova, pe strada Unirii, nr. 596, în casele lui I.P. Apostol. Fotografii realizate la acea vreme se păstrează la Biblioteca Academiei Române și în colecții particulare.
Craiova de ieri rămâne o eternă și fascinantă poveste.
