Procurorii fac percheziţii, luni, la Consiliul Judeţean Sibiu, fiind ridicate documente privind achiziţii publice directe efectuate în perioada 2011-2015, existând suspiciuni că ar fi fost favorizate firme apropiate fostului preşedinte al consiliului, Ioan Cindrea, au declarat pentru Medifax surse judiciare.
În dosar ar fi implicaţi mai mulţi funcţionari, printre care şi directoarea serviciului administrativ din Consiliul Judeţean. De asemenea, sursele citate susţin că în obţinerea contractelor ar fi fost favorizate inclusiv firme care aparţineau ginerelui şi fiicei lui Ioan Cindrea, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu.
Contractele vizate au fost încheiate în perioada 2011-2015 şi aveau ca obiect achiziţionarea de către instituţia publică a unor servicii de monitorizare foto/video, de reparaţii şi întreţinere auto precum şi achiziţii de materiale de întreţinere/consumabile, proceduri derulate cu menţionarea de date nereale în documentele justificative ale tranzacţiilor comerciale, aspecte de natură a crea un avantaj patrimonial furnizorilor, adaosul fiind, în unele cazuri, şi de 240,56 %, au declarat surse judiciare pentru Mediafax.
În dosar sunt vizate fapte de abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, fiind percheziţii în desfăşurare la sediul Consiliului Judeţean şi la domiciliul unor persoane, au precizat aceleaşi surse.