2.3 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRegele Mihai ar putea participa la funeraliile Reginei Ana

Regele Mihai ar putea participa la funeraliile Reginei Ana

Regele Mihai vrea să participe la funeraliile Reginei Ana şi va veni în România, dacă nu se va simţi slăbit. Este aşteptat şi nepotul reginei, Nicolae, dar Principesa Irina va lipsi de la înmormantarea mamei sale.

„Majestatea Sa suportă cu greu despărţirea de Regina Ana care i-a fost alături 68 de ani. Doreşte să participe la funeraliile din România şi va veni, dacă nu se va simţi slăbit”, a transmis, sâmbătă, TVR.

Regele nu a putut participa nici la ceremoniile desfăşurate săptămâna aceasta la Morges, Guy Pochelon, membru al Consiliului Regal, declarând că fostul suveran este foarte afectat de moartea ei şi îi este „foarte greu”, fiind „o povară teribilă” pentru el.

Nu este interzisă participarea la funeralii niciunui membru al familiei. La funeralii este aşteptat si nepotul reginei, Nicolae.

Cea de-a trei fiică a Reginei Ana, Irina Walker, a anuntat, pe Facebbook, că nu va participa la funeraliile mamei sale, din motive personale.

„În aceste zile triste, mă gândesc cu drag la mama şi la faptul că nu pot veni în România, în pofida dorinţei Familiei Regale / familiei mele; este foarte trist că nu voi reuşi să-mi iau ultimul rămas bun de la mama, dar întotdeauna voi păstra memoria ei în inima ea. Decizia îmi aparţine, luând-o din motive personale. Voi urmări de departe şi voi fi cu sufletul alături de Familia Regală.”, a scris Irina Walker, pe reţeaua de socializare.

Sicriul cu trupul Reginei Ana va fi adus cu o aeronava Tarom, care va ateriza pe aeroportul Henri Coanda, marti, 9 august, la ora 15:15, anunta televiziunea publica. Principesa Maria, fiica cea mica a Majestatilor Lor, si avocatul Casei Regale se vor ocupa de transport.

Sicriul cu trupul neinsufletit al Reginei Ana se află în prezent la capela din oraşul Morges, unde mai sunt aşteptaţi să se reculeagă prieteni ai Casei Regale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS