4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateEroii din Primul Război Mondial vor fi comemoraţi de Garnizoana Bacău la Oituz şi Poiana Sărata

Eroii din Primul Război Mondial vor fi comemoraţi de Garnizoana Bacău la Oituz şi Poiana Sărata

Pentru comemorarea eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, Garnizoana Bacău în colaborare cu Primăria comunei Oituz, organizează în data pe 15 august ceremonii militare şi religioase cu depuneri de coroane şi jerbe de flori. Peste 100 de mii de militari şi-au pierdut viaţa în luptele duse în Primul Război Mondial în judeţul Bacău. Cei mai mulţi dintre ei au pierit în munţi, pe linia frontului, în dreptul localităţilor Oituz, Mănăstirea Caşin, Coşnea, Poiana Sărata şi Palanca. Aproximativ 80 de mii dintre morţi au fost militari români. Spre cinstirea tuturor celor care şi-au pierdut viaţa în anii 1916-1918, Garnizoana Bacău va organiza luni o serie de ceremonii. Acestea vor avea loc la ora 09.30, la Cimitirul Eroilor din satul Oituz, la ora 12. 00, la Monumentul eroului locotenent Nicolae Macarie, situat în incinta Bisericii Neamului din satul Poiana Sărată şi la ora 13.00, la Cimitirul Eroilor din satul Poiana Sărată. „La activităţi va fi prezentă şi muzica militară a garnizoanei Bacău, iar Corul mixt al Căminului cultural Oituz şi Grupul Mocănaşul din satul Poiana Sărată vor susţine programe artistice omagiale“, se arată în comunicatul semnat de locotenentul Adrian Cocea, purtătorul de cuvânt al Garnizoanei Bacău.

Sursa: adevarul.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS