Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că în următoarele două zile vremea se va încălzi.
Joi, 25 august, vremea va fi în general frumoasă. Vor fi înnorări trecătoare la munte și în sud-vestul ţării, unde doar izolat vor fi ploi slabe și, posibil, descărcări electrice. În restul ţării, cerul va fi mai mult senin. Vântul va avea intensificări în cursul zilei în est, sud-est şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în depresiuni și 30 de grade în Lunca Dunării. Dimineața, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceață.
Vineri, 26 august, vremea va fi predominant frumoasă, iar valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru ultima decadă a lunii august. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în estul Transilvaniei și 31 de grade în sudul Olteniei. Cerul, mai mult senin în mare parte din ţară, va avea unele înnorări în Dobrogea, iar după-amiaza și la munte, unde cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată.