Premierul Cioloş îl va demite pe şeful Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, Rareş Văduva, pus sub acuzare de DNA pentru clasificarea ilegală de informaţii, abuz în serviciu şi favorizarea infractorului, a precizat, ieri, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al guvernului, Liviu Iolu.
Fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă din Ministerul Afacerilor Interne, Gelu Oltean, a fost audiat, ieri după-amiază, la sediul DNA. La ieşirea din sediul DNA, Gelu Oltean a precizat că are calitatea de suspect.
Audierea lui Oltean vine după ce, ieri-dimineaţă, Rareş Văduva, actualul şef al departamentului, a mers la DNA pentru a lua la cunoştinţă acuzaţiile de abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, deturnare de fonduri şi obstrucţionarea justiţiei, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.
La sfârşitul anului 2012, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) din cadrul MAI, a cărei conducere era numită de ministrul de interne, a fost reorganizată ca departament, coordonat de un secretar de stat, ajutat de doi subsecretari de stat, numiţi şi eliberaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului. Gelu Oltean, numit director general al DGIPI în aprilie 2012, a fost reconfirmat la conducerea structurii, la începutul lunii ianuarie 2013, de premierul de atunci Victor Ponta, fiind numit secretar de stat la şefia DIPI. Ulterior, în anul 2014, a fost eliberat din funcţie la propunerea ministrului de atunci, Gabriel Oprea, şi înlocuit cu Gheorghe Nicolae.
Gheorghe Nicolae a fost trimis în judecată în luna mai, alături de Gabriel Oprea, la conducerea DIPI fiind numit Rareş Văduva.
Procurorii spun că Gabriel Oprea, în calitate de ministru şi ordonator de credite, cu ajutorul lui Nicolae Gheorghe, ar fi dispus suplimentarea cu suma de 410.000 de lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) şi a aprobat achiziţia unui autoturism de lux, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor, cei doi fiind trimişi în judecată în luna mai, alături de alte persoane.
Procurorii anticorupţie instrumentează un nou dosar de deturnare de fonduri, abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, delapidare, favorizarea făptuitorului şi obstrucţionarea justiţiei, fapte ce ar fi fost comise de angajaţi ai Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, „între care şi persoane care deţin/au deţinut funcţii de conducere în respectiva instituţie“, cauza fiind disjunsă din cea în care au fost trimişi în judecată fostul şef al DIPI, Gheorghe Nicolae, şi fostul ministru al afacerilor interne, Gabriel Oprea.
„Pentru a ascunde deturnarea de fonduri, persoane din conducerea instituţiei au dispus clasificarea unor informaţii şi înregistrarea unor înscrisuri în evidenţele documentelor secrete de stat ale DIPI, deşi divulgarea lor nu ar fi fost de natură să producă daune securităţii naţionale. Aceste demersuri au fost făcute cu încălcarea prevederilor legale, fiind cauzată o vătămare a interesului legitim al statului român de a asigura transparenţa utilizării resurselor materiale ale instituţiilor publice“, explică DNA într-un comunicat de presă.
Procurorii susţin că după deschiderea dosarului în care este cercetat Gabriel Oprea, fost ministru al afacerilor interne, alături de fostul şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, Nicolae Gheorghe, „una dintre persoanele din conducerea DIPI a refuzat, cu încălcarea legii, să înceapă procedura de declasificare a înscrisurilor reţinute ca mijloace de probă în dosar, astfel încât să fie excluse o serie de probe ce ar fi susţinut acuzaţiile aduse de procurori în respectiva cauză penală. Fiind avertizată asupra consecinţelor faptei sale, persoana respectivă a refuzat să pună la dispoziţia procurorului o serie de înscrisuri, a căror predare fusese dispusă conform Codului de procedură penală, în dosarul menţionat“.