Alegerile prezidențiale din Austria, stabilite pentru 2 octombrie, vor fi amânate din cauza faptului că plicurile folosite la votul prin corespondență se desigilează foarte ușor, a anunțat luni ministrul de interne Wolfgang Sobotka, informează Agerpres.
Într-o conferință de presă, ministrul austriac a precizat că votul ar putea fi reprogramat fie pentru 27 noiembrie, fie pentru 4 decembrie. „Am cerut parlamentului să fixeze o nouă dată” pentru a putea garanta „o desfășurare fără erori a scrutinului”, a declarat ministrul austriac, care și-a exprimat preferința pentru data de 27 noiembrie.
Sobotka, conservator, a semnalat că obiectivul este ca scrutinul să se desfășoare înainte de începerea anului 2017, cu condiția ca acest lucru să poată fi posibil din punct de vedere tehnic.