Sursa:youtube.com
Ziua Internaţională a Vârstnicilor, instituită de Adunarea Generală a ONU în 1990, se sărbătoreşte în fiecare an la 1 octombrie. Deşi ONU a gândit încă din 1982 planuri pentru îmbunătăţirea situaţiei vârstnicilor, obligând statele să acţioneze pentru bunăstarea acestei categorii a populaţiei, bătrânii români trăiesc şi astăzi de pe o zi pe alta. Studiile demografice spun că, în viitor, cel puţin dintr-un anumit punct de vedere, va fi chiar mai rău. În 2050, o treime din populaţia Europei va fi de peste 65 de ani, în ceea ce priveşte România cifrele fiind mai îngrijorătoare.
Peste 3,3 milioane de vârstnici în 2015
De când sociologii se preocupă să pună cap la cap date şi să aprecieze tendinţe, cifrele arată că România s-a confruntat cu cea mai scăzută populaţie în 1930 (14,1 milioane), cei mai mulţi români numărând operatorii de interviu în 1990 (23,2 milioane). În 1990 vârstnicii reprezentau 10,3% din totalul populaţiei, zece ani mai târziu cifra crescuse la 19,9%. Conform anuarului statistic pentru 2015, în România trăiau anul trecut 3,3 milioane de persoane peste 65 de ani. Mai puţin de 10% dintre acestea aveau peste 85 de ani, însă, cu toate că tumorile maligne, afecţiunile cardio şi cele respiratorii ne decimează pe capete, pe vârstnici cu atât mai mult, speranţa de viaţă, statistic, tot creşte, iar la români încă e loc de mai bine. Atât de bine încât în 2050 vom număra 5 milioane de vârsnici în România, în condiţiile în care se preconizează că populaţia va scădea în continuare, pentru că românii se hotărăsc târziu să procreeze şi decretează că nu pot întreţine mai mult de un copil.
Sursa: adevarul.ro