Judecătoria Medgidia a admis, joi, cererea lui Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, de eliberare condiţionată, informează Mediafax.Decizia nu este, însă, definitivă, procurorii anticorupţie având posibilitatea să o atace la Tribunalul Constanţa.
Condamnat, în luna iunie a acestui an, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, a depus, în urmă cu câteva zile, o cerere de eliberare condiţionată. Conform legii, el întruneşte condiţiile pentru eliberare condiţionată – are peste 60 de ani, deci execută doar o treime din pedeapsă, iar timp de 12 luni s-a aflat în arest preventiv sau la domiciliu.
În data de 16 iunie Curtea de Apel Constanţa a menţinut verdictul dat de Tribunal de condamnare a lui Mircea Băsescu la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel. Decizia Curţii de Apel a fost definitivă.