Senatul a adoptat tacit, luni, OUG nr. 20/2016 care modifică ordonanța privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 cu scopul de a reduce disfuncționalitățile existente în cadrul salarizării personalului bugetar.potrivit Agerpres.
Guvernul a motivat necesitatea adoptării ordonanței prin faptul că salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost, începând cu luna mai, majorat la 1.250 lei, „ceea ce a determinat o serie de inechități în materie de salarizare în raport de nivelul studiilor și al activității profesionale prestate”.
De asemenea, Executivul a subliniat că, la momentul emiterii actului normativ, existau pe de o parte niveluri diferite de salarizare pentru aceeași funcție în cadrul aceleiași instituții, iar pe de altă parte, creșterea salariului de bază minim brut „a condus la stabilirea aceluiași nivel de salarizare pentru personal cu atribuții și nivel al studiilor diferite, în cadrul aceleiași instituții”.
Astfel, potrivit actului normativ, din august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau specialitate „va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.
De asemenea, la stabilirea salariului de bază sau indemnizației de încadrare la nivel maxim din cadrul instituției se ia în calcul suma compensatorie aferentă titlului științific de doctor „doar dacă persoana deține titlul științific de doctor”.
Pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor din aceeași instituție sau autoritate publică, în soldele de funcție sau în salariile de funcție în care nu sunt cuprinse sumele compensatorii corespunzătoare soldei de merit /salariului de merit în plată la nivelul anului 2009, se include 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit în plată la nivelul 2009.
„Începând cu luna august 2017, (…) în soldele de funcție/salariile de funcție, se include diferența de 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit în plată la nivelul anului 2009”, mai prevede textul ordonanței.
Proiectul a împlinit, în data de 5 octombrie, termenul de adoptare tacită în Senat, prima Cameră sesizată în acest caz. Proiectul va fi transmis Camerei Deputaților.