Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Craiova au organizat, ieri, pe principalele artere din Craiova, o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație generate de neacordarea priorităţii de trecere pietonilor care au acest drept. De asemenea, polițiștii au acționat și pe linia prevenirii accidentelor de circulație generate de traversările neregulamentare. Ca urmare a activităților desfășurate de polițiștii rutieri, au fost constatate și aplicate 48 sancțiuni contravenționale de peste 8.600 de lei, dintre acestea 3 amenzi fiind aplicate unor șoferi pentru neacordare prioritate pietonilor, iar alte 36 sancțiuni au fost aplicate pentru traversări neregulamentare. În cadrul acțiunii a fost depistat G. Marian, în vârstă de 35 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, pe Calea Bucureşti, iar la trecerea pentru pietoni, semnalizată corespunzător, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversare. Acesta a fost sancționat contravențională, iar ca măsură completară i s-a permisul de conducere în vederea suspendării.
Craiova: Şoferii şi pietonii în atenţia polițiștilor rutieri
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei