2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateȘase răniți, dintre care doi copii, într-un accident rutier

Șase răniți, dintre care doi copii, într-un accident rutier

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs sâmbătă, 22 octombrie, în jurul orei 13.30, pe DN 65, în localitatea Optași Măgura din județul Olt. În accident au fost implicate doua autoturisme, în care se aflau șase persoane, printre care și două minore. Echipajele care s-au deplasat la fața locului au găsit toate cele șase victime în afara autoturismelor, conștiente. La UPU Slatina au fost transportate două minore, una în vârstă de patru ani, cu traumatism cranio-cerebral și contuzii la membrul superior stâng și membrul inferior stâng, cealaltă, în vârstă de opt ani, cu traumatism la membrul superior stâng și mama acestora, în vârstă de 37 de ani, cu traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic și suspiciune de fractură la membrul superior drept. Tot la UPU Slatina a fost transportat și pasagerul din celălalt autoturism, în vârstă de 47 de ani, cu traumatism cranio-cerebral. Șoferii celor două autoturisme, de 43 și 20 de ani, au suferit răni în zona capului, au fost asistați la locul intervenției și au refuzat transportul la spital

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS