Astăzi se împlinesc 76 de ani de la unul dintre cele mai mari cutremure produse în secolul 20 în România şi în Europa. Cutremurul din 1940 a fost unul cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter, s-a produs la ora 3:39 dimineața, pe data de 10 noiembrie 1940, cu epicentrul în zona Vrancea, la o adâncime de circa 133 km. A avut o durată de 45 de secunde.
Efectele lui au fost devastatoare în centrul și sudul Moldovei, dar și în Muntenia. Numărul victimelor a fost estimat la 1.000 de morți și 4.000 de răniți, majoritatea în Moldova. Din cauza contextului în care s-a produs, cifra exactă a victimelor nu a fost cunoscută, informațiile fiind cenzurate în timpul războiului. Peste 60.000 de case au fost distruse.
Cutremurul s-a resimțit pe mai mult de 2 milioane km². Mișcarea terenului s-a simțit spre est la Odessa, Cracovia, Poltava, Kiev și până la Moscova, unde a și provocat unele distrugeri (intensitatea estimată V–VI).
Spre nord, aria macroseismică s-a întins până la Leningrad; spre vest până peste fluviul Tisa, iar spre sud-vest și sud, în Iugoslavia, în toată Bulgaria și mai departe până la Istanbul.