Patonul cotidianului de opoziție turc Cumhuriyet, Akin Atalay, a fost arestat preventiv, astăzi, după ce săptămâna trecută au fost arestaţi nouă jurnaliști ai aceleiaşi publicații, informează realitatea.net.
Atalay a fost reținut la sosirea pe aeroportul Ataturk din Istanbul, la întoarcerea sa din Germania, a precizat Cumhuriyet. Săptămâna trecută, nouă jurnaliști, între care și redactorul șef Murat Sabuncu, ai acestui cotidian de opoziție, vizați de o anchetă privind „activități teroriste”, au fost plasați în detenție.
Acţiunle vin pe fondul represaliilor declanșate de autoritățile turce împotriva tuturor persoanelor care se presupune că ar avea vreo legătură cu Fethullah Gulen, despre care Ankara susține că s-ar afla la originea puciului eșuat din 15 iulie.