Doi minori care s-au filmat în timp ce furau dintr-un autoturism parcat pe o stradă din Râmnicu Vâlcea, apoi au postat imaginile pe o pagină de socializare, au fost identificaţi de poliţişti, potrivit HotNews.ro.
„În urma apariţiei în spaţiul public pe o reţea de socializare a unui filmuleţ din care reiese că doi tineri se filmează în timp ce sustrag dintr-un autovehicul parcat pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea o sumă de bani, poliţia municipală s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt (…). În cauză au fost efectuate investigaţii, fiind identificate cele două persoane bănuite de comiterea furtului, respectiv doi minori în vârstă de 13 şi 15 ani”, se precizează într-un comunicat transmis vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, citat de Agerpres.
Anchetatorii au stabilit că unul dintre minori a sustras suma de 16 lei din autoturismul respectiv, care avea portierele neasigurate.