4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZiua mondială de luptă împotriva pneumoniei

Ziua mondială de luptă împotriva pneumoniei

Ziua mondială de luptă împotriva pneumoniei (World Pneumonia Day) este marcată la 12 noiembrie, începând din 2009, la inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), informeaza Agerpres.

Scopul principal al marcării acestei zile este de a conștientiza gravitatea acestei boli, precum și impactul ei asupra societății.

Potrivit sumarului executiv al Raportului de progres privind pneumonia și diareea 2015 (www.worldpneumoniaday.org), în fiecare minut, șase copii mor din cauza uneia dintre aceste afecțiuni. Împreună, cele două boli au provocat în 2015 decesul a aproximativ 1,5 milioane de copii sub vârsta de cinci ani. Conform rezultatelor studiului, numai în 2015, aproximativ 5,9 milioane de copii din întreaga lume au murit înainte să împlinească vârsta de cinci ani. Între aceste decese, pneumonia a fost responsabilă de 16% din cazuri.

Site-ul http://stoppneumonia.org arată că, în 2015, aproximativ 920.000 de copii au murit numai din cauza pneumoniei, reprezentând mai mult de 2.500 de vieți tinere pe zi. Mai mult, într-un singur an, pneumonia cauzează moartea mai multor copii decât Zika, Ebola, malaria, tuberculoza și HIV, la un loc. Totuși, între 2000 și 2015, la nivel mondial decesele la copiii sub cinci ani cauzate de pneumonie a scăzut de la 1,7 milioane la o valoare estimată de 920.000.

Societatea Română de Pediatrie (SRPED) a tras un semnal de alarmă asupra incidenței ridicate a acestei boli în România, deoarece, în anul 2010, 29% dintre cazurile de mortalitate infantilă, la categoria de vârstă 0-5 ani, au fost provocate de această boală. Societatea Română de Pediatrie recomandă vaccinarea copiilor împotriva pneumococului și Haemophilus Influenzae tip B (Hib), iar ca măsuri de protecție: alăptarea exclusivă în primele șase luni și o alimentație echilibrată până la vârsta de cinci ani; spălarea pe mâini și accesul la apă curată și mijloace sanitare. În România, în fiecare an, mor în jur de 900 de copii din cauza pneumoniei.

Coaliția mondială împotriva pneumoniei infantile este organizatorul Zilei mondiale de luptă împotriva pneumoniei. Ea reprezintă o rețea formată din peste 140 de organizații internaționale, organizații guvernamentale, ONG-uri, institute de cercetare și universități sau fundații.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS