Cererile de plată pentru pentru măsura de asigurare a recoltelor de struguri pentru vin pot fi depuse până la data de 30 noiembrie 2016, informează Agerpres.
Instituția precizează că aceste cereri se depun conform prevederilor articolului 5 (1) din OMADR 1329/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de asigurare a recoltei de struguri pentru vin, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului național de sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018.
Beneficiarii, persoane fizice/juridice, trebuie să depună la Centrele Județene și la Centrul Municipiului București al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, o cerere de plată (conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din normele metodologice), însoțită de următoarele documente: a) copia actului de identitate (buletin/carte de identitate), pentru persoane fizice, certificat de înregistrare eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului și certificat de înregistrare fiscală, pentru persoane juridice; b) copia actelor care să dovedească dreptul de proprietate și/sau de exploatare pentru suprafața asigurată; c) fișă informatizată a suprafețelor viticole înscrise în R.P.V. pentru care se solicită sprijin financiar, eliberată de către direcțiile pentru agricultură județene ( D.A.J.) și al municipiului București; d) copia poliței de asigurare.
Aceste documentele sunt prezentate în original și copie, în vederea certificării de către reprezentantul APIA prin înscrierea pe copie a sintagmei „conform cu originalul”, după care originalele se restituie beneficiarului.
30 noiembrie, termenul limită pentru depunerea cererilor de plată pentru asigurarea recoltelor de struguri pentru vin
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei