4 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateObama, întâmpinat de protestatari furioşi la Atena

Obama, întâmpinat de protestatari furioşi la Atena

Barack Obama a fost întâmpinat cu proteste în Grecia, prima oprire în cadrul ultimului turneu extern în calitate de preşedinte al Statelor Unite. La proteste au participat mii de manifestanţi de stânga. Demonstraţia a degenerat în incidente violente cu forţele de ordine, care au fost nevoite să folosească gaze lacrimogene pentru a dispersa mulţimea. Ciocnirile au avut loc la câţiva kilometri de locul unde liderii greci îl primeau pe Obama la un dineu de stat. Potrivit Reuters, în jur de 7 mii de persoane, unele cu cagule, au mărşăluit prin centrul Atenei şi au încercat să ajungă la Parlament şi la clădirea Ambasadei SUA. Protestatarii au afişat pancarte cu mesajele: „Nu avem nevoie de protectori!” şi „Yankeilor, mergeţi acasă!”.
Grecia, a cărei economie s-a contractat cu un sfert în doar 7 ani, speră că Obama va putea să îi convingă pe creditorii internaţionali să restructureze o parte din datorie.

„Nu putem să privim austeritatea ca pe o strategie”, a declarat preşedintele SUA după convorbirile cu premierul  de la Atena, Alexis Tsipras.

„Argumentul nostru a fost întotdeauna acela că atunci când economia se contractă atât de rapid, când rata şomajului este atât de mare, trebuie să existe şi o agendă de creştere care să funcţioneze în paralel şi este foarte greu să ne imaginăm orice tip de strategie de creştere fără un mecanism de restructurare a datoriei”, a declarat Obama. El a subliniat că Statele Unite sunt alături de Grecia „umăr la umăr”. Pe lângă criza economică, Grecia a fost nevoită să înfrunte şi criza imigranţilor. Peste 60 de mii de oameni sunt blocaţi aici după ce calea prin Europa le-a fost închisă. „Este important să nu avem nicio ţară care să ducă de una singură povara tuturor acestor provocări”, a declarat Obama. Organizaţiile umanitare i-au cerut liderului de la Casa Albă să pună accent pe necesitatea unui răspuns european la această problemă şi să ceară ţărilor mai bogate să îşi aducă o contribuţie mai mare la rezolvarea crizei.
Obama va sta în Atena până miercuri după-amiază. Este găzduit într-o staţiune de lux aflată la doar 15 km de un aeroport scos din circuit, unde se află sute de migranţi.
„Vrem ca Obama să vină şi să ne vadă aici, să vadă cum trăim ca prizonierii”, a declarat Hatzi Naser, de 42 de ani, din Afganistan.
„Din cauza lui suntem aici, din cauza războiului armatei lui. Vrem să vină şi să vadă mizeria în care trăim”, a adăugat el. Obama îşi va continua turneul cu o vizită în Germania.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS