22.9 C
Craiova
duminică, 29 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞefa AEP, reţinută de procurorii anticorupţie

Şefa AEP, reţinută de procurorii anticorupţie

Ana Maria Pătru, şefa Autorităţii Electorale Permanentem a fost reţinută, aseară târziu, de procurorii anticorupţie, fiind acuzată de trafic de influenţă şi spălare de bani. Pe când era vicepreşedinte al instituţiei, Ana Maria Pătru ar fi pretins şi primit aproape un sfert de milion de euro de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, bani în schimbul cărora ar fi facilitat încredinţarea unor contracte publice cu Autoritatea. Suma ar fi reprezentat contravaloarea unui imobil situat în Bucureşti. Avocatul Anei Maria Pătru le-a spus jurnaliştilor că aceasta îşi va da demisia.

Şefa AEP este acuzată că în 2008 a pretins, în calitate de vicepreşedinte AEP, iar în 2009 a şi primit de la reprezentanţii unei societăţi comerciale, 210.000 de euro reprezentând contravaloarea unui imobil din Bucureşti, promiţând în schimb că va susţine derularea în bune condiţii a unui contract încheiat de societate cu AEP, precum şi a unor contracte viitoare, ceea ce s-a şi întâmplat.

Procurorii Serviciului teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Ana Maria Pătru, preşedinte AEP, la data faptelor vicepreşedinte al aceleiaşi instituţii, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de trafic de influenţă şi 2 infracţiuni de spălare a banilor, informează DNA.

Pentru a ascunde identitatea adevăratului proprietar şi beneficiarul real al autovehiculului marca Land Rover cumpărat cu bani proveniţi din cele două fapte de trafic de influenţă, în acelaşi an, Pătru a achiziţionat şi înmatriculat acest bun pe numele unei alte persoane.

Preşedintei AEP i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, conform Codului de procedură penală.

Procurorii DNA Ploieşti au făcut patru percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Vâlcea, la sediul Autorităţii Electorale Permanente şi la domiciliile unor persoane, într-un dosar care vizează fapte de trafic de influenţă şi spălare de bani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS