Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a fost convocat pentru o şedinţă, marţi, la ora 11.00, pe agendă aflându-se strategia de acţiune pe termen mediu şi lung privind relaţia României cu Republica Moldova şi planul de întrebuinţare a forţelor armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2017.
”Şedinţa CSAT se va desfăşura săptămâna viitoare, marţi, la ora 11.00, la Palatul Cotroceni, şi tocmai pentru rigurozitate dau citire ordinii de zi. Măsurile adoptate de România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancţiuni instituite pe plan internaţional în perioada octombrie 2015 – septembrie 2016, strategia de acţiune pe termen mediu şi lung privind relaţia României cu Republica Moldova, planul de întrebuinţare a forţelor armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2017, planul naţional de priorităţi informative pentru anul 2017, stadiul implementării Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019, programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru anul 2017”, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.
Ea a adăugat că în cadrul şedinţei CSAT de marţi vor fi abordate şi subiecte de interes pentru securitatea naţională.
Preşedintele Klaus Iohannis a spus, marţi, la Iaşi, că România vrea să sprijine Republica Moldova pentru a avea instituţii puternice, precizând că nu crede că o anumită persoană, fie şi preşedintele Moldovei, poate să afecteze „fundamental” relaţia dintre cele două state.
„Avem o relaţie istorică, relaţii economice şi culturale şi cred că în continuare există premisele pentru o colaborare foarte bună între instituţii din România şi din Republica Moldova. Sunt toate şansele ca pentru Republica Moldova economia să crească şi atunci moldovenii să simtă cu adevărat ce înseamnă apropierea de Europa”, a mai afirmat Klaus Iohannis.