4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVlad Voiculescu: Trebuie să avem un alt tip de manager în spitale; exemplul de la Malaxa este emblematic

Vlad Voiculescu: Trebuie să avem un alt tip de manager în spitale; exemplul de la Malaxa este emblematic

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat, marți, că în spitalele din România trebuie să existe un nou tip de manager, susținând este „emblematic” exemplul directorului de la Spitalul Malaxa Florin Secureanu, acuzat în presă că ar fi scos bani din casieria unității medicale pe baza unor facturi fictive, informează Agerpres.

„Trebuie să avem un alt tip de manager în spitalele de stat și în spitalele private din România. Problemele pe care le întâmpinăm noi și care sunt publice se referă mai ales la spitalele de stat. Iar exemplul pe care l-ați menționat este emblematic. Ce facem noi? Ceea ce putem să facem este să trimitem Corpul de control pentru a investiga lucrurile semnalate. Pentru aceasta, de asemenea, am cerut acordul doamnei Firea. Din nou Ministerul Sănătății are nevoie de autoritatea publică locală și de reprezentanții acesteia înainte să poată să meargă în control”, a precizat ministrul, în cadrul unei declarații acordate presei.

Anterior, în cadrul unei conferințe de presă prilejuite de lansarea Brain Academy of Healthcare Management, Vlad Voiculescu a precizat că, atunci când ceva nu funcționează în sistemul sanitar, de obicei sunt blamați Ministerul Sănătății sau ministrul de resort.

„Fie că e vorba despre lipsa unor medicamente din unele spitale, fie că e vorba despre condițiile din anumite spitale, fie că e vorba de posturi scoase sau nu la concurs, situația este cam aceeași. Și o regulă de bază în management spune că problemele trebuie îndreptate acolo unde au apărut, în măsura în care acest lucru este posibil. În cele mai multe dintre cazurile enumerate mai sus, acest lucru chiar este posibil. Este deci esențial ca la nivelul unităților sanitare să avem oameni capabili, să avem oameni care să nu se considere deasupra problemelor, ci să aibă atât dorință, cât și capacitatea și tenacitatea să le rezolve”, a spus el.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat marți că a luat decizia demiterii managerului Spitalului Malaxa Florin Secureanu.

Cu o zi în urmă, Firea anunțase că a fost demarată o acțiune de verificare la Spitalul Malaxa de către Corpul de control al primarului general.

„Eu fac apel și pe această cale la domnul manager să nu se ascundă de primarul general și de presă, să vină la serviciu, să pună la dispoziție reprezentanților Corpului de control al primarului toate documentele care se solicită, mai ales că unele sunt din zona financiar-contabilă și ele trebuie să fie verificate, analizate. (…) Este regretabil, pentru că e un spital foarte important al Capitalei. Dacă cele exprimate în presă se confirmă, se argumentează în raportul Corpului de control, consecința este clară: încetarea contractului de management”, declara Firea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS