Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la sosirea la Consiliul European, că discuțiile cu privire la modul de acordare a ajutoarelor sociale pentru lucrătorii străini, în contextul Brexit, trebuie purtate cu mare grijă. Șeful statului a fost întrebat care este poziția României față de propunerea Comisiei Europene pentru regândirea modului de acordare a ajutoarelor sociale pentru lucrătorii detașați.
„Trebuie să înțelegem cum s-a ajuns la această propunere. Ea, de fapt, derivă din discuțiile care s-au purtat înainte de Brexit, când toată lumea a încercat să găsească o formă flexibilă de abordare pentru a putea să prevenim Brexitul. Nu s-a reușit, dar discuțiile au avut loc și iată că duc la rezultate pentru țările din partea mai vestică a continentului. Reprezintă oarecum abordări foarte politice. Pentru noi reprezintă discuții care trebuie purtate cu mare grijă, fiindcă nu avem absolut niciun interes și nu avem de gând să ajungem în situații în care cetățenii noștri vor fi defavorizați”, a afirmat președintele Iohannis, citat de Agerpres.
Șeful statului participă la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.