Curtea de Apel București a decis, marți, ca medicul Gheorghe Burnei de la Spitalul „Marie Curie” să fie cercetat sub control judiciar, în dosarul în care este cercetat pentru luare de mită, informează Agerpres.
Instanța a admis o contestație formulată de Burnei, dispunând înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, decizia fiind definitivă.
Tribunalul București hotărâse, pe 11 decembrie, ca medicul Gheorghe Burnei de la Spitalul „Marie Curie” să fie plasat în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, într-un dosar în care este suspectat de luare de mită și efectuare de experimente neautorizate pe copii.
În perioada cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, printre care și aceea de a nu exercita profesia și de a nu desfășura activitatea în exercitarea căreia a săvârșit faptele.