Efortul de modernizare a României se desfășoară în cea mai mare parte în mediul rural. Pentru că România profundă, care dă esență și stabilitate societății actuale, este aici. Iar una dintre problemele pe care țara noastră le are în prezent este decalajul dintre urban și rural.
Comuna Daneți este una dintre localitățile în care acest efort se vede cel mai bine. În ultima jumătate de an, lucrurile au început să se miște aici, iar schimbările se văd cu ochiul liber.
Primarul Antonie Marius Cristian spune că la preluarea mandatului situaţia comunei nu era foarte bună din punct de vedere al bugetului. „Am găsit datorii de peste cinci miliarde de lei vechi, ce constau în titluri executorii cu poprire pe conturile din Trezorerie. Am făcut tot posibilul pentru a rezolva această situaţie. Între timp, o parte din aceste datorii au fost anulate, iar altele se află în instanţă pentru anulare. Nu am reuşit cu toate şi acum plătim penalizări de 5% în fiecare lună, pentru suma de 3,5 miliarde de lei vechi“.
Nu doar datoriile financiare au reprezentat o problemă pentru Antonie Marius Cristian, când a preluat această funcţie, ci şi stadiul implementării unor proiecte. În cazul proiectului prin care se introducea alimentarea centralizată cu apă în satul Daneţi, finanţarea acestuia este asigurată prin fonduri guvernamentale, contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice fiind semnat în luna noiembrie a anului 2015. Cu toate acestea, până la data de 1.07.2016 nu fusese depusă documentaţia pentru accesarea finanţării, nu exista autorizaţie de construire bazată pe un certificat de urbanism cu toate avizele aferente. Practic, proiectul era în pericol să fie oprit. De aceea, a fost nevoie de eliberarea unui nou certificat de urbanism, iar în până la sfârşitul anului vor fi finalizate şi procedurile de obţinere a avizelor aferente.
Un alt proiect pe care actualul edil al comunei l-a preluat în plină desfăşurare era cel care viza modernizarea drumurilor de exploataţie agricolă. Este vorba despre o adevărată reţea de drumuri, cu o lungime de 14 km, prin care locuitorii comunei au acces la terenurile agricole. Modernizarea acestor drumuri, realizată prin PNDR, este şi un mijloc prin care sunt protejate drumurile din comună, care nu mai sunt afectate de circulaţia utilajelor. Infrastructura este realizată astfel încât pe aceste drumuri să se poată circula cu utilaje grele. Astfel, drumul va avea un strat de nisip de 7 cm, 30 cm balast natural, 12 cm piatră spartă şi 10 cm de macadam semipreparat cu bitum.
Tot în acest an, sau maibine spus în a doua jumătate a lui, după încheierea alegerilor locale şi după preluarea mandatului de către actualul edil, au mai fost realizate trei proiecte cu fonduri proprii. Două dintre ele au vizat unităţile de învăţământ din comună, un domeniu extrem de important şi pentru care oamenii au cerut mereu atenţie sporită. Prin urmare, din fonduri proprii ale bugetului local au fost amenajate grupurile sanitare la grădiniţa din Daneţi şi a fost reparat acoperişul şcolii din Brabeţi. Tot din fonduri proprii a mai fost realizată o investiţie pe care locuitorii o cereau cu insistenţă de ani întregi, și anume împrejmuirea cimitirului din satul Brabeţi.
Anul 2017 se anunţă şi el unul benefic pentru comuna Daneţi. Un proiect important prioritar pentru anul viitor este introducerea canalizării atât în Daneţi, cât şi în Branişte. Au fost făcute studiile de teren şi studiul de fezabilitate şi odată cu deschiderea sesiunii de anul viitor a Măsurii 7.2 a PNDR va fi depus, având în vedere că beneficiază de punctaj foarte bun.
Tot pentru anul viitor, printr-o finanţare în valoare de aproximativ 80.000 de euro venită de la Grupul de Acţiune Locală JIU-ROMANAȚI, va fi modernizat Târgul Municipal.
La Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice se află depus încă din luna iulie 2016 proiectul care implică asfaltarea a 10 km de drumuri comunale, iar edilul speră să obţină sprijin de la Guvernul României pentru a primi finanțarea în cadrul proiectelor derulate în baza OG 28/2013 prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Toate acestea definesc comuna Daneți ca o comunitate care își schimbă înfățișarea de la o zi la alta. Iar prin aceste proiecte, a căror punere în practică oamenii o pot vedea zi de zi, condițiile lor de viață devin tot mai asemănătoare cu cele din mediul urban.