Amenințarea teroristă va persista în Germania, chiar dacă autorul atacului comis la un târg de Crăciun din Berlin a fost ucis, a declarat vineri cancelarul german Angela Merkel, informează Agerpres.
„Putem răsufla ușurați că pericolul imediat a trecut”, dar „amenințarea teroristă rămâne pe ansamblu prezentă, cum a fost de mulți ani” și „acest lucru îl știm toți”, a spus Merkel într-o scurtă intervenție televizată după confirmarea uciderii teroristului Anis Amri de către poliția italiană la Milano.
Cazul acestui tunisian care a ucis luni seară 12 persoane și a rănit alte 48 după ce a pătruns cu un camion în mulțime, el fiind de altfel de mult timp în atenția poliției germane care știa că reprezintă un pericol, ridică „o serie de întrebări”, a admis Angela Merkel. „Pentru mine și pentru ansamblul guvernului datoria cea mai importantă a Statului este protecția cetățenilor”, a continuat ea.
Șefa guvernului german a promis o viitoare examinare aprofundată a situației și a evocat posibilitatea unor schimbări „legale sau politice”, dacă în urma analizei se va trage concluzia că acest lucru se impune. Ea nu a oferit detalii, cu excepția precizării că dorește să expulzeze mai mulți migranți cărora li s-a respins cererea de azil în Germania.
Într-o astfel de situație s-a aflat și Anis Amri, pe care autoritățile germane au dorit să-l retrimită în țara sa, dar nu au reușit pentru că autoritățile de la Tunis au refuzat să recunoască faptul că el este cetățean tunisian.