Ungaria își va finanța majoritatea datoriilor care ajung la scadență în 2017 prin emisiuni în forinți, în conformitate cu obiectivul său privind reducerea ponderii datoriei în valută până sub 20% în 2020, de la 25% în 2016, a declarat miercuri ministrul ungar al Economiei, Mihaly Varga, informează agenţia Reuters, citată de Agerpres
Prin mutarea finanțării spre emisiunile obligațiuni denominate în forinți, dependența Ungariei de obligațiunile în valută și investitorii străini a scăzut după 2010, când a preluat puterea Guvernul condus de Viktor Orban.
„Obiectivul este ca vulnerabilitatea țării să continue să se reducă”, a declarat miercuri Mihaly Varga într-o conferință de presă.
Anul viitor, Ungaria are de rambursat datorii în valută în valoare de 2,4 miliarde de euro (2,5 miliarde de dolari), din care intenționează să acopere un miliard de euro prin emisiuni internaționale de obligațiuni. Mihaly Varga a subliniat însă că volumul emisiunilor de obligațiuni ar putea fi revizuit atât în sus cât și în jos, în funcție de oportunitățile de pe piață.
Începând din 2014, Ungaria a lansat doar două emisiuni de obligațiuni pe piețele internaționale, o emisiune în dolari în 2014 și primele sale bonduri în yuani în luna aprilie 2016.