4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAugustin Lazăr: În primele luni ale anului viitor vom avea o soluție în dosarul ”Mineriada”

Augustin Lazăr: În primele luni ale anului viitor vom avea o soluție în dosarul ”Mineriada”

Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat, astăzi, că o soluție în dosarul „Mineriada” va fi dată în primele luni ale anului viitor.
„Dosarul privind Mineriada se află în faza finală de soluționare și după ce se vor administra probele care mai sunt de administrat și se vor verifica apărările ce se vor formula în cauză, se va emite o soluție legală și temeinică. În primele luni ale anului următor vom avea o soluție”, a precizat Augustin Lazăr la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii, scrie Agerpres.
Pe 23 decembrie, procurorii militari au decis punerea în mișcare a acțiunii penale, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității, față de fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman și fostul director al SRI Virgil Măgureanu în dosarul „Mineriada din 13 — 15 iunie 1990”.
De asemenea, au fost puși sub urmărire penală Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru; Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale (FSN); general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare.
În octombrie 2015, Ion Iliescu avea calitatea de suspect în acest dosar, iar prin ordonanța întocmită vineri de Parchetul Militar el a devenit inculpat.
Când s-a anunțat punerea în mișcare a acțiunii penale, procurorul militar Marian Lazăr a declarat că, în perioada 11 — 15 iunie 1990, inculpații au decis, organizat și coordonat „un atac generalizat și sistematic”, lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației Capitalei, atac în care au implicat participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.
Parchetul Militar a anunțat că, în acest dosar, urmărirea penală se efectuează, în continuare, față de alți 18 suspecți, sub aspectul săvârșirii acelorași infracțiuni de crime împotriva umanității.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS