-1.1 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFamiliile pacienților vor putea beneficia de imagini transmise din Centrul de Mari Arși din Timișoara

Familiile pacienților vor putea beneficia de imagini transmise din Centrul de Mari Arși din Timișoara

Medicii de la noul Centru de Mari Arși din Timișoara, care va deveni funcțional din cea de-a doua jumătate a anului 2017, în cadrul Clinicii de Politraumatologie, Chirurgie Reparatorie și Arși (Casa Austria) a Spitalului Județean Timișoara, vor avea posibilitatea să transmită rudelor pacienților imagini în direct privind starea de sănătate și evoluția internaților.

”Realizând o astfel de unitate, lucrurile vor putea merge până la a trimite imagini pentru aparținători, am putea avea un dialog printr-un sistem audio-video care să mulțumească aparținătorii vizavi de starea lor și să cunoască perspectiva de vindecare și evoluția pacientului”, a declarat joi pentru Agerpres prof. unif. dr. Gheorghe Nodiți, șeful Secției Arși.

La Centrul de Mari Arși de la Timișoara din cele cinci compartimente destinate acestei categorii de pacienți trei sunt gata, iar celelalte vor fi finalizate în următoarele săptămâni, după care va urma licitația pentru aparatură. Centrul de Mari Arși de la Timișoara va intra și în Programul Național de Terapie Intensivă a Pacientului Critic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS