Vremea va fi friguroasă în noaptea de Revelion, chiar geroasă în zonele din centrul şi nord-vestul ţării, vestea îmbucurătoare fiind că nu sunt aşteptate niciun fel de precipitaţii, potrivit datelor furnizate agenţiei de presă Mediafax de Administraţia Naţională de Meteorogie (ANM).
„Sâmbătă noaptea va fi frig, chiar ger, în special în centrul şi nord-vestul ţării. Temperaturile minime se vor situa între -12 şi -2 grade Celsius, mai scăzute în depresiuni, spre -18…-19 grade Celsius”, anunţă ANM.
În Capitală, temperaturile vor avea valori cuprinse între -6 şi -4 grade Celsius şi nu vor fi precipitaţii.
Potrivit ANM, pe parcursul zilei de sâmbătă ar mai fi posibile fulguieli izolate în partea de sud şi de est a ţării şi vânt în sudul Moldovei, Bărăgan şi Dobrogea, dar la viteze mai mici decât cele de vineri, adică de până la 45-50 de kilometri pe oră, scrie Mediafax.