Dispeceratul Energetic Național estimează pentru această seară un consum național de circa 9.750 de MW de energie electrică, nivel care nu a mai fost atins din anul 2000 încoace, a declarat, astăzi, pentru Agerpres, Octavian Lohan, membru în directoratul Transelectrica și fost șef al Dispeceratului.
„Până acum, cel mai mare consum a fost înregistrat pe data de 16 decembrie 2016, când, la ora 17:28, consumul național a fost de 9.721 de MW, acesta fiind cel mai mare consum de după 2000. La aceeași dată, producția națională era de 11.227 de MW”, a precizat Lohan.
Potrivit acestuia, pentru această seară, specialiștii estimează un consum și mai mare. „Pentru această seară se așteaptă un consum de 9.750 de MW la nivel național”, a mai spus reprezentantul Transelectrica.
Consumul național de electricitate a fost mai mare, în această dimineață, cu 10% comparativ cu aceeași zi a anului trecut, ajungând la 9.247 de MW la ora 11:00, potrivit datelor Transelectrica.
Producția națională era de 10.179 de MW, diferența de 932 de MW reprezentând exporturi.