4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDorneanu despre sesizarea CCR de către Avocatul Poporului: "Este o speță foarte complicată"

Dorneanu despre sesizarea CCR de către Avocatul Poporului: „Este o speță foarte complicată”

Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, a anunțat astăzi că sesizarea Avocatului Poporului referitoare la Legea 90/2001 va fi discutată, după finalizarea raportului de către judecătorul-raportor și primirea punctelor de vedere solicitate Guvernului și celor două Camere ale Parlamentului.

„În momentul în care va apărea raportul, atunci vom stabili termenul de judecată. Până atunci, am solicitat puncte de vedere de la cele două Camere ale Parlamentului și de la Guvern. (…) După ce judecătorul-raportor va redacta, după aceea vă putem spune care este termenul de judecată. E o speță foarte complicată, pentru că are o încărcătură politică și o presiune mediatică extraordinară. Nu că ar fi foarte complicat conținutul ei. Este și așa, dar este complicată mai ales prin reverberațiile pe care opinia publică le creează în jurul acestei chestiuni, unele dintre ele răsfrângându-se și asupra unora dintre judecători. Inclusiv a mea, că am vina că aș fi semnat acea lege, care lege a făcut parte din vreo mie de legi pe care le-am semnat, obligat fiind ca președinte (al Camerei Deputaților — n.r.) să semnez proiectele de legi care au fost adoptate”, a afirmat Dorneanu, citat de Agerpres.

Întrebat despre o eventuală incompatibilitate în a judeca această lege, dat fiind că a semnat-o în calitate de președinte al Camerei Deputaților, Dorneanu a precizat că „nu există instituția recuzării și a incompatibilității la Curtea Constituțională”.

„În măsura în care cineva ar avea o implicare concretă într-o anumită problemă sesizată Curții, judecătorii Curții au demonstrat că există modalități de a nu participa la acele dezbateri”, a explicat Dorneanu.

Potrivit acestuia, Avocatul Poporului poate sesiza CCR pentru orice chestiune în care are competență, „fără a deduce de aici că el a și pronunțat soluția”.

„El a sesizat Curtea și nu e rostul meu și nici al instituției Curții Constituționale de a aprecia dacă trebuia sau nu trebuia să ne sesizeze, dacă a făcut bine sau nu a făcut bine”, a spus Valer Dorneanu.

În legătură cu cei care au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva demersului Avocatului Poporului, Dorneanu a spus că aceștia au dreptul de a se manifesta.

„M-aș întreba și eu care e interesul direct al acelor oameni. Sigur că problema de principiu a respectării regulilor constituționale, morale este o chestiune pe care poate să o invoce orice cetățean. Nu pot să-i judec pe cei care ies în stradă, care au deja scrise formulele de protest respective. E dreptul lor, dar, în orice caz, eu nu pot să critic Avocatul Poporului pentru că ne-a sesizat”, a punctat Dorneanu.

Președintele CCR a informat că și în acest caz se va aplica regula comună în atribuirea unui termen de judecată.

„Nu există un termen pentru raport. Regula excepțiilor de neconstituționalitate, regula comună alocată și în cazul Avocatului Poporului nu este stabilirea termenului de la început. Poți stabili niște termene, dar avem termenul general. Așteptăm trei săptămâni de la data sesizării, punctele de vedere ale celor două Camere și ale Guvernului pentru ca să aibă timp serios de gândire și de analiză și, după aceea, în funcție de agenda noastră, stabilim termenul. Noi putem aprecia urgența, dar nu putem trece peste niște termene rezonabile. Dacă Constituția a prevăzut să cerem puncte de vedere de la niște instituții, nu le putem cere de astăzi pe mâine. (…) Trebuie un termen de analiză, de gândire, ca să nu fie formală. După ce vom primi punctele de vedere și raportul de la judecătorul-raportor, vom stabili termenul de judecată, fără a vă spune de aici că nu ne interesează reverberațiile publice ale unui caz sau altul. Suntem și noi o instituție care face parte din statul de drept”, a declarat Valer Dorneanu.

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 2 din Legea 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului și a ministerelor, conform căruia pot fi membri ai Executivului persoanele care nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în situație de incompatibilitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS