1.2 C
Craiova
sâmbătă, 14 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCel puţin 36 oameni au murit într-un accident aviatic în Kîrgîzstan

Cel puţin 36 oameni au murit într-un accident aviatic în Kîrgîzstan

Cel puţin 36 oameni au murit după ce un avion cargo al companiei Turkish Airlines s-a prăbuşit luni într-o zonă rezidenţială din apropiere de aeroportul Manas, din Kîrgîzstan, relatează Reuters. Printre victime se numără cel puţin şase copii.

„Avionul s-a prăbușit peste case, a omorât familii întregi”, a povestit pentru France Presse un martor al accidentului, care nu a vrut să își dea numele. „Nu a rămas nimic din case, oamenii au fost uciși cu toată familia și copiii lor, multe persoane dormeau”.

Echipe de intervenţie în situaţii de urgenţă au recuperat cadavrele pilotului şi ale cel puţin 15 localnici ale căror case se aflau în zona unde s-a prăbuşit Boeing-ul 747, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

Echipe de intervenţie au recuperat cadavrele pilotului şi ale unor localnici ale căror case se aflau în zona accidentului. Aparatul Boeing-ul 747  urma să aterizeze la Manas, aeroport aflat la 25 de kilometri nord de capitala Bişkek, venind de la Hong Kong. De la Manas, aeronava urma să plece către Istanbul. Condiţiile meteo erau dificile pentru zbor în momentul accidentului, dar cauza tragediei nu este cunoscută deocamdată

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS