Incendiul de la clubul Bamboo din Capitală nu a fost încă declarat lichidat de către pompieri, a precizat, duminică, Mihai Prună, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, potrivit Agerpres.
„Am început o cercetare la faţa locului. Din păcate, structura şi locul nu ne permit să intrăm în interior. Pompierii care sunt prezenţi de ieri nu au declarat lichidat incendiul, nu se poate pătrunde. Am venit şi azi ca să facem o evaluare pentru a găsi cea mai bună soluţie tehnică pentru a putea intra şi a ne desfăşura activităţile care sunt specifice, în special cercetarea la faţa locului. (…) Incendiul n-a fost încă declarat lichidat. (…) Structura nu permite să se pătrundă în condiţii de siguranţă şi, cel mai probabil, o să fie dezafectată”, a precizat procurorul.
Mihai Prună a mai spus că nu a stat de vorbă cu angajaţii clubului la faţa locului, mulţi dintre aceştia fiind deja audiaţi. Potrivit acestuia, nu sunt date conform cărora există vreun aparţinător care a declarat dispariţia cuiva.