Cu o echipă schimbată complet față de primele etape din acest campionat, formația masculină de baschet SCM-U Craiova a așteptat cu mare încredere confruntarea cu campioana CSM CSU Oradea, programată sâmbătă în Sala Polivalentă din Bănie.
În ciuda rezultatelor slabe din acest sezon, cu doar patru victorii, fanii au venit și de data aceasta în număr mare la meci, semn că și ei sperau într-o minune. Care a fost foarte aproape să se întâmple, dar până la urmă Oradea a câștigat, după o repriză de prelungiri, cu scorul de 87-82.
În fața unui adversar care joacă în Euroligă, baschetbaliștii craioveni au avut un început bun de meci, au condus la pauza mare la o diferență de șapte puncte (38-31) și au reușit să mențină avantajul în sferturile trei și patru. În minutul 33, Craiova conducea cu 62-51, dar diferența de 11 puncte nu i-a fost suficientă să câștige meciul.
În ultimele secvențe ale ultimului sfert, elevii lui Cristi Achim s-au apropiat periculos, apoi, după expirarea timpului regulamentar, la scorul de 72-70 pentru Craiova, arbitrul a dictat un fault al lui Lee, cel mai recent jucător sosit la Craiova, pe aruncarea lui Denison.
Acestuia din urmă nu i-a tremurat mâna la libere, le-a transformat pe ambele și a dus jocul în prelungiri, acolo unde experiența celor de la Oradea, dar și faptul că SCM-U a jucat fără trei jucători eliminați pentru cinci greșeli personale (Cătălin Burlacu, Travis Bureau, Iulian Corneanu) au dus la victoria oaspeților, la cinci puncte diferență (87-82).
Pentru SCM-U Craiova au evoluat: Taylor (19 puncte), Abrams (17p, 18 rec.), Bureau (2p, 7 rec.), Fraseniuc (2), Damian, Burlacu (16), Gavrilă (2), Corneanu (5), Aktas, Lee (4p, 10recuperări), Hargrove (15).
„Suntem pe drumul cel bun”
Oltenii au acuzat maniera de arbitraj, iar căpitanul Cătălin Burlacu a spus că nici un alt arbitru nu ar fi dat fault pe aruncare după expirarea timpului regulamentar de joc. „Ne-am bătut de la egal la egal cu campioana României. Fără doar și poate, nici Real Madrid nu putea primi un fault așa, în ultimele două secunde, pentru două libere. Nu se fluieră așa ceva nici în Europa, nici în Euroligă. Oradea nu are nevoie de ajutor la niște meciuri de genul ăsta. Pentru mine și pentru spectatori, acest meci a fost victoria Craiovei. Am demonstrat, așa cum am promis acum trei săptămâni, când am revenit la Craiova, că vom avea din nou o echipă competitivă. Important este că suntem pe drumul cel bun, producem un baschet cu faze spectaculoase și eficient în apărare“, a spus experimentatul jucător, care a încheiat meciul cu 16 puncte și trei recuperări.
Burlacu a vorbit și despre cât de greu este să joci bine ca echipă, după atâtea schimbări. „Este o muncă titanică. Te chinui să faci scouting, să înveți toate schemele adversarilor, din atac, din apărare, să vezi ce joacă ei, să pui în aplicare în teren, și nu cred că este plăcut pentru nimeni să pierzi așa cum am pierdut noi cu Oradea“, a spus acesta. În încheiere, căpitanul oltenilor a prefațat și meciul următor, cu Dinamo, spunând că ia în calcul doar victoria cu marea rivală a craiovenilor: „Mergem să câștigăm la Dinamo! Înfrângerea cu Oradea doare și motivează mai mult decât orice“.
Înainte de debutul meciului dintre Craiova și Oradea s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Toni Alexe, fost component al echipei orădene, și fost coechipier cu Cătălin Burlacu. Toni Alexe s-a stins din viață acum 12 ani, după un accident de mașină.
Cu 11 înfrângeri și patru victorii, SCM-U Craiova rămâne pe locul 9.
Galerie foto realizată de Lucian Anghel: