Accidentul s-a produs din cauza unei tinere de 27 de ani, care mergea pe contrasens.
Neatenţia la volan a fost cauza accidentului de circulaţie care s-a produs în această după-amiază, la intersecţia a două străzi din Drobeta-Turnu-Severin. Tânăra de 27 de ani, din localitate, nu a observat că merge pe o stradă cu sens unic, dar în direcţia greşită. Logic, fiind pe contrasens, la capătul străzii nu avea un indicator STOP şi nu a oprit să acorde prioritate. A pătruns fără să operască în intersecţie şi a intrat în plin într-un autoturism care circula regulamentar, iar acesta a ricoşat într-o a treia maşină. La locul accidentului au ajuns în scurt timp mai multe echipaje de pompieri, care au asigurat măsuri PSI şi o ambulanţă, care a preluat două victime. Din impact tânăra vinovată de accident a scăpat nevătămată, dar şoferul uneia dintre maşinile lovite şi un pasager din cealaltă au fost răniţi uşor şi au avut nevoie de îngrijiri medicale. “Am preluat două victime, cu traumatisme minore, stabile hemodinamic, conştiente, fără probleme deosebite, care vor fi transportate la Spitalul Judeţean din Drobeta-Turnu-Severin pentru investigaţii mai amănunţite” a declarat Marin Iorga, medic în cadrul SJA Mehedinţi. Poliţitii au declanşat o anchetă pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul de circulaţie.
Alte două accidente în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore în Mehedinţi s-au produs două accidente de circulaţie. Noaptea trecută un tânăr de 19 ani şi-a pierdut viaţa după ce a fost călcat de un autotren pe DN 6. Şoferul tirului înmatriculat în România le-a declarat poliţiştilor că tânărul era căzut în mijlocul drumului, nu l-a observant la timp şi a trecut cu mastodontul peste el. Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, unde legiştii vor stabili dacă tânărul era în viaţă înainte de a fi fost lovit de camion. Un accident de circulaţie s-a produs şi astăzi după prânz la Orşova, unde un copil de şase ani, care a traversat strada neregulamentar, în apropierea unui market din localitate a fost lovit de o tânără de 33 de ani, care nu a putut evita coliziunea. Di fericire copilul nu a fost rănit grav, el a ajuns la spitalul din Orşova, cu mai multe traumatisme la picioare.