1.2 C
Craiova
sâmbătă, 14 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAmericanii denunţă în stradă controversatul decret prezidenţial de „protecţie” a frontierelor în faţa imigranţilor

Americanii denunţă în stradă controversatul decret prezidenţial de „protecţie” a frontierelor în faţa imigranţilor

Protestele de amploare din Statele Unite au continuat, oamenii fiind nemulţumiţi de decretul semnat vineri de preşedintele Donald Trump care a suspendat accesul pentru 4 luni refugiaţilor din Siria în SUA, interzicând de asemenea eliberarea de vize pentru cetăţenii sirieni şi ai altor 6 state majoritar musulmane: Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan şi Yemen.
Ordinul executiv semnat de Trump li se aplică şi deţinătorilor de cărţi verzi, adică celor cărora li s-a acordat drept permanent de rezidenţă în SUA, cei care provin din cele 7 ţări vizate de Trump nemaiputând intra în SUA, a declarat o purtătoare de cuvânt a Homeland Security, pentru Reuters.Ca o primă reacţie în justiţie, un tribunal federal din New York a acceptat contestaţia depusă de mai multe organizaţii neguvernamentale, împiedicând astfel expulzarea unor persoane reţinute în virtutea decretului prezidenţial. În faţa criticilor internaţionale, Donald Trump s-a apărat într-un mesaj online, susţinând că America are nevoie de „frontiere puternice” şi de „controale în exces” pentru a preveni terorismul.
În schimb, într-un text publicat pe blogul personal, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, scrie că fiecare merită „respect”, indiferent de „religia sa”.

https://www.youtube.com/watch?v=PAHpjLt2xPs

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS