1.2 C
Craiova
sâmbătă, 14 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFără vaccin anti-hepatită B până în 2018

Fără vaccin anti-hepatită B până în 2018

Vaccinul împotriva hepatitei B va lipsi din România până în ianuarie 2018. Lipsesc şi alte vaccinuri şi peste trei sute de medicamente. Companiile farmaceutice au anunţat că vor retrage de tot de pe piaţă aproape 100 de produse. Şi avertizează că încă 800 de mii de bolnavi pot rămâne fără tratament, dacă se aplică ieftinirea de 35% promisă de guvern.

Producătorii nu mai pot aduce în România vaccinul împotriva hepatitei B. Invocă motive care ţin de producţie şi au notificat Agenţia Naţională a Medicamentului. La noi, mai sunt doar 22.500 de doze, în toată ţara.
Autorităţile vor asigura imunizarea la vârsta de şase luni cu vaccin hexavalent, care include şi protecţia împotriva hepatitei B. Virusul se transmite prin sânge, fluide corporale şi de la mamă la făt. Şi e de o sută de ori mai infecţios decât HIV. Cei peste 150 de mii de bebeluşi, câţi se nasc anual şi ar trebui imunizaţi chiar din maternitate, vor rămâne nevaccinaţi. Asta, în condiţiile în care se estimează că sunt peste 800 de mii de români infectaţi. Ministerul Sănătăţii speră să găsească doze în alte ţări, deşi lipsa vaccinurilor e o problema globală.

Până luna viitoare, va lipsi şi vaccinul hexavalent. Sunt probleme de aprovizionare cu mai mult de zece vaccinuri, inclusiv antirabicul. Zilele trecute, autorităţile au fost notificate că va fi retras şi unul dintre vaccinurile împotriva difteriei şi tetanosului. Pentru aproape o sută de medicamente şi vaccinuri, companiile renunţă la autorizaţia de punere pe piaţă. Sunt peste 300 de medicamente şi vaccinuri care lipsesc temporar sau nu se vor mai găsi deloc. Cu ajutorul internetului, puteţi afla uşor dacă produsele pe care le căutaţi nu mai sunt aduse în ţară. Găsiţi lista pe site-ul anm.ro, la secţiunea „medicamente de uz uman”, rubrica „notificări discontinuitate medicamente”. Din iunie, anul trecut, acolo apar anunţurile companiilor farmaceutice privind lipsa unor produse.

Firmele sunt obligate să anunţe cu un an înainte dacă vor să iasă de pe piaţă, iar, între timp, să asigure stocuri. În caz de urgenţă, medicamentele care lipsesc pot fi aduse cu autorizaţie de nevoi speciale, emisă de către Agenţia Medicamentului. Sunt însă şi de câteva ori mai scumpe.

Lipsesc medicamente pentru cancer, boli cardiovasculare, infecţioase şi neurologice. Cele mai multe au alternativă terapeutică, spun autorităţile.

Producătorii spun că dacă medicamentele ieşite de sub protecţia brevetelor vor fi ieftinite cu 35 la sută, criza se va adânci. Ar putea dispărea 123 de produse, dintre care 20 – fără alternativă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS