Curtea Constituțională a României (CCR) a înregistrat, vineri, sesizarea Avocatului Poporului privind excepția de neconstituționalitate a OUG de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală, urmând ca până pe 7 februarie părțile implicate să transmită punctele de vedre, au precizat pentru Agerpres reprezentanți ai CCR.
Termenul de discutare a sesizării se va stabili după transmiterea punctelor de vedere.
Potrivit Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, procedura prevede că președintele CCR desemnează judecătorul-raportor și va comunica încheierea prin care a fost sesizată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, indicându-le data până la care pot să trimită punctul lor de vedere.
CCR a stabilit aceleași termene de transmitere de a punctelor de vedere ale părților și în cazul cererilor înaintate de președintele Klaus Iohannis și de președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Mariana Ghena, de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională între puterile statului.
„Am decis să ridic excepția de neconstituționalitate a OUG 13/2017”, a declarat Ciorbea vineri.
El a menționat că a criticat în ansamblu această OUG.