2.9 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrognoza meteo până în luna aprilie

Prognoza meteo până în luna aprilie

Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza meteo până în luna aprilie. Potrivit meteorologilor, în februarie, temperatura medie lunară va avea valori apropiate de normalul climatologic în regiunile sudice, sud-estice şi local în cele vestice şi în general sub normă în restul teritoriului. Cantităţile totale de precipitaţii vor avea o tendinţa spre excedent în centrul şi local vestul ţării, iar în celelalte regiuni vor fi apropiate de normele climatologice.
Luna martie va fi caracterizată de temperaturi medii lunare propiate de normă în cea mai mare parte a teritoriului, posibil mai scăzute, local, în nord, centru şi vest. Cantităţile totale de precipitaţii se vor putea situa peste normele climatologice în cea mai mare parte a ţării.
În aprilie, temperaturile medii lunare ale aerului se vor putea situa, în general, în apropierea mediei climatologice. Cantităţile totale de precipitaţii vor putea fi excedentare, cu precădere în regiunile nordice şi centrale.

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distribuţia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durata scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS